|
||||
| „Gripa bărbaţilor” există |
| Actualitate - Sanatate | |||
|
Cercetătorii au descoperit că reprezentantele sexului feminin au de două ori mai multe celule albe în sânge, spre deosebire de bărbaţi, fapt care le face pe acestea să aibe un sistem imunitar mai puternic. Aşa că atunci când un bărbat simte nevoia să se întindă în pat încă de la primul strănut, acesta ar trebui crezut. Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii britanici au injectat în organismul unor cobai, atât de sex feminin, cât şi masculin, diverse virusuri pentru a vedea cum reacţionează sistemul lor imunitar. "În urma acestui experiment am constatat că şoarecii de sex feminin aveau de două ori mai multe celule albe în sânge. Aceste rezultate ne-au surprins. Atunci când am început să cercetăm modul în care reacţionează celulele albe la contactul cu virusurile, am încercat să identificăm care dintre celulele sângelui sunt mai active pentru a distruge bacteriile", a declarat dr. Ramona Scotland, autorul cercetării. Rezultatele studiului, publicate în jurmalul medical Blood, au arătat că sistemul imunitar al femeilor este mult mai activ decât cel al bărbaţilor, indiferent de bacteriile care atacă organismul acestora. De altfel, această teorie se poate aplica nu doar în cazul gripei sau a răcelii, ci şi a altor boli. "Gripa bărbaţilor, considerată o glumă, pare fi adevărată. Aceştia resimt mai puternic simptomele oricărei boli decât femeile, deoarece sistemul lor imunitar nu funcţionează la aceaşi capacitate ca cel al femeilor", a precizat dr. Scotland. 5 metode naturale de a combate o banală răceală Întărirea sistemul imunitar este esenţială pentru prevenirea oricărei boli, cu atât mai mult a celor virale, afirmă medicii. The Huffinghton Post a realizat o listă a celor mai bune metode de combatere a răcelii. ● Ceapa este singura sursă naturală bogată în quercetină, fitonutrient antioxidant care creşte capacitatea de apărare a organismului împotriva virusurilor. Deşi acest nutrient se mai găseşte şi în ceai şi măr, specialiştii spun că ceapa este cea mai indicată sursă naturală de quercetină. ● Somnul te face mai puternic. Studiile de specialitate au demonstrat că lipsa somnului creşte sensibilitatea organismului la îmbolnăvire. Substanţele care induc somnul stimulează producţia de anticorpi necesari pentru îmbunătăţirea sistemului imunitar. În plus, prin somn organismul elimină substanţele toxice şi îşi ia porţia de energie. ● Echinaceea este recunoscută pentru acţiunea fortifiantă asupra sistemului imunitar şi pentru prevenirea răcelii. Studii ştiintifice au demonstrat că această plantă protejează organismul împotriva infecţiilor şi stimulează producţia de limfocite, o categorie a celulelor albe care fac parte din sistemul imunitar, care protejează organismul de infecţii. În farmacii sau în plafare există o mulţime de produse pe bază de echinaceea, precum pastile, tinctură, unguent sau sirop. ● Un pahar de suc de fructe ţine răceala la distanţă. Aportul mare de lichide ajută organismul să nu te deshidrateze şi să elimine mai rapid toxinele. Apa şi sucurile naturale nu ar trebui să lipsească din dieta zilnică. Medicii recomandă zilnic un pahar de suc natural din fructe. Antioxidanţii din aceste băuturi neutralizează radicalii liberi, fiind vitali pentru rezistenţa organismului la infecţii. ● Îmbracă-te adecvat sezonului. Specialiştii recomandă să nu ne expunem organismul la temperaturi scăzute, deoarece sistemul imunitar scade brusc.
|














