Teoretic, România are toate premizele necesare pentru a intra pe un traseu de dezvoltare rapidă. E nevoie de o enormă vocaţie distructivă pentru a inversa acestă tendinţă. Practic, vocaţia există din abundenţă. Aşa se face că ţara este pe cale să devină o anexă amorfă a Uniunii Europene, unde se vântură bani dar nu se instalează capital şi unde mai stau băştinaşi dar nimeni nu locuieşte. Ar fi echivalentul la nivel de naţiune al unui ghetou urban. Iată câteva exemple: România nu a reuşit să termine nicio autostradă care să o lege de restul Europei. Toate contractele de până acum au fost fie anulate, fie “renegociate” pentru ca în final să se ajungă la o sumă mai mare, fie deviate politic şi abandonate, orice numai terminate – nu!

Nu s-a putut nici cu bani puţini, nici cu bani mulţi, aşa că a devenit limpede care sunt problemele adevărate: incompetenţa şi ticăloşia. Rezolvarea în astfel de cazuri este simplă şi cinică: localnicii sunt lăsaţi să mişune pe şoselele pline de gropi iar cei care trebuie să-şi coordoneze afacerile la faţa locului se vor învăţa să folosească doar elicopterele şi avioanele.

Sistemul de sănătate părea că trece printr-o revoluţie în momentul în care economia a devenit suficient de puternică încât să permită importul de medicamente şi echipamente moderne. Însă un lucru a rămas neschimbat: remuneraţia mizerabilă a medicilor, adevărată politică de stat - de sorginte stalinistă. Pentru cei care n-au emigrat deja, va apărea foarte curând varianta locală a unităţilor de turism medical, care vor împăca pretenţiile medicilor la un trai decent şi pe ale străinilor la tratament mai ieftin. În spitalele “publice” vor mai mişuna doar măcelarii.

Oricine este liber să plece, însă în lipsa educaţiei utile există doar două situaţii: “Creierele” pleacă de tot, la fel ca până acum, simţind că nu lasă nimic în urmă. Ceilalţi se potrivesc doar pentru muncile necalificate sau pentru cerşit, însă nici măcar ei nu au unde şi de ce să se mai întoarcă. Fără aceste două pături – cei mai capabili şi cei mai muncitori – în ţară se instalează o autoselecţie infernală, dacă nu cumva s-a instalat deja.

În ochii statului, afacerile au un singur rost: să alimenteze bugetul. Cete de terorişti fiscali calcă firmele, evazioniste şi cinstite de-a valma, pentru a face planul de încasări. Cu legea în mână, ar vrea acum să scormonească şi prin conturi, sau prin corespondenţă. “Cine n-are nimic de ascuns, n-are de ce să se teamă”, argumentează ei candid, ca şi cum statul român ar fi vreun exemplu de comportament corect faţă de propriii cetăţeni.

La aşa batjocură ar cădea victime poate doar micii proprietari de gogoşerii, încă dependenţi de locaţia fizică. Pentru toţi ceilalţi există relocări de toate felurile: fizice, virtuale, fiscale, juridice etc. Primii vor fugi evazioniştii care n-au făcut-o deja. Apoi vor fugi şi întreprinzătorii cinstiţi, pentru a nu fi victimele următorului val de majorări de impozite, generat de incompetenţa de acum.

Iar după ce vor omorî găina cu ouă de aur, birocraţilor nu le va mai rămâne decât să scormonească unii în conturile altora.

de LUCIAN DAVIDESCU